Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că președintele FC Brașov, Dinu Gheorghe, este un conducător care ar putea să îl ajute pe finanțatorul Stelei, Gigi Becali, să ducă echipa din Bulevardul Ghencea acolo unde a fost anul trecut.
"Dinu Gheorghe este un conducător cu care m-am luptat în sferturile Cupei UEFA, iar echipa Rapidului de atunci a fost făcută de el și de Răzvan Lucescu. Îl consider unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun conducător din țară. Este un om cu care, chiar dacă am avut dese ori divergențe, am știut cum să rezolvăm divergențele, iar el nu a folosit arma ironiei cum fac alții, folosind insulte. El poate fi o variantă bună pentru Steaua și este un om care îl poate ajuta pe Gigi să o aducă pe Steaua acolo unde a fost măcar anul trecut. Conducătorii de club mai discută între ei, iar eu știu cine e interesat de jucători, cine știe meserie și cine o face ca la carte. Dinu Gheorghe este unul dintre oamenii cu care dacă aș vorbi s-ar putea să treacă o zi și o noapte fără să ne dăm seama, pentru că avem ce să vorbim despre fotbal", a spus Mihai Stoica.
Managerul Unirii Urziceni a precizat că nu este deranjat de faptul că Gigi Becali îl consideră un președinte mai bun pe Dinu Gheorghe și l-a felicitat pe patronul Stelei pentru rezultatele obținute la alegerile europarlamentare: "Nu m-a deranjat faptul că Gigi a spus că este mai bun decât mine. Aceasta este părerea lui și, sincer, nu prea mă interesează. Am lucrat cu Gigi o perioadă în care raporturile au fost foarte bune. Finalul mandatului meu la Steaua nu a fost așa cum îmi doream. Am plecat, ne-am descărcat, avem relații normale și mai discutăm din când în când. Acum pot să-l felicit pentru performanța pe care a reușit-o în plan politic. Sunt puțini care reușesc asemenea performanțe. Politica nu este un domeniu care mă atrage. Eu am și uitat să-mi exercit acest drept de a vota datorită acestui final nebun de campionat".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER